Componenţa şi conducerea Curţii Constituţionale va fi schimbată anul acesta, la fel şi conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar la şefia Parchetului General şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar putea fi numiţi noi procurori, întrucât lui Tiberiu Niţu şi Laurei Codruţa Kovesi li se încheie mandatele. Vor avea loc alegeri şi pentru noi membri ai CSM, scrie Mediafax.

Curtea Constituţională

Trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale - Augustin Zegrean (numit de preşedinţie), Puskas Valentin-Zoltan (Senat) şi Toader Tudorel (Camera Deputaţilor) - îşi încheie mandatele anul acesta, astfel că preşedintele Klaus Iohannis şi cele două camere ale Parlamentului trebuie să desemneze câte un nou membru.

Totodată, va fi ales un nou preşedinte al Curţii Constituţionale, funcţie ocupată de Augustin Zegrean pentru două mandate consecutive în ultimii şase ani. Zegrean a fost ales prima oară preşedinte al CC în iunie 2010.





Integral pe Adevărul



Comentarii

demisia iohannis hot de case cu acte false Prin acte false, familia edilului Klaus Johannis a intrat in posesia mai multor cladiri, evaluate la peste 1 milion de euro PRIMARUL SIBIULUI, NASUL MAFIEI IMOBILIARE Pe acest principiu, primarul Sibiului, Klaus Werner Johannis, a retrocedat, prin metode legale sau mai putin legale, diverse imobile, multe dintre ele fiind chiar de interes public, cum ar fi Liceul Pedagogic, Liceul Agricol si chiar Casa de Cultura a Studentilor. Metoda prin care edilul Johannis improprietareste diverse persoane, multe dintre ele plecate de ani buni din Romania, este una pe cat de simpla, pe atat de ingenioasa

3 ianuarie 2016 11:20

@ liberalul socialist (fost basist anti-socialist) iar ai aparut in m.m. de retardat, din fost basist ai ajuns iohannist prost, mai taci in m.m. de cretin !

3 ianuarie 2016 11:17

Pensia fostilor calai si securisti a depasit-o pe cea a magistratilor. Foarte multe mesaje pe rețele sociale despre tot felul de foști securiști care o duc boierește la pensie, recompensați de stat cu sume mult peste salariile considerate mari în economia privată. Același stat care nu are bani pentru medici, pentru profesori, pentru veteranii de război, a găsit în 26 de ani resurse și metode să tot umfle pensiile șmecherilor fostui regim comunist, pentru ca aceștia să-și permită un lux care nu le era permis nici sub regimul comunist. In loc sa reglementeze aceste anomalii , parlamentarii majoritari USL isi voteaza pensii si privilegii cu nemiluita. Acest MONSTRU politic USL isi are originea in clanul de comunisti si securisti ai lui Iliescu si Voiculescu, perfectionat apoi de penalii lui Nastase si Ponta. Tinerii uslamisti din generatia lui Ponta-Sova-Chiuariu-Valcov-Udrea sunt cei mai lacomi devalizatori ai banului public, depasindu-si din mers “profesorii”.

3 ianuarie 2016 10:48

liberalul socialist Jigtodiile varaniste o tin una si buna: e au invfatat d ela latrina sau ce li s-a dat ordin de la varani sa spuna. Zagrean |mafiot"? Si-a dcat EL ceva? Poate vreun judecator la CCR sa "dea" ceva cuiva? Dar Morar e "mafiot" si el? Da, in mintea jigodiilor varane, cei doi or fi. Nu trebuiesc dovezi - pe alea le |prezinta" ursii si gadele i direct. In schimb, la "falsificararile" facudte de Johaniis, nici nu e nevoie de dovezi: SE STIE". Ca sunt facute de ALTCINEVA ce mai conteaza, daca afirmatiile NOASTE ne servesc scopurile - care de fapt e una singura: LIBERTATEA VARANULUI SEF! Bai ala ultimul, vezi ca cercetarea ESTE in atributiile procurorilor, indiferent dacasunt d ela Parchet sau DNA. In schimb, ARFESTARILE nu le fac procurorii! Asta ati invatat voi de la presa "dehontologilor". Un judecator aresteaza - sau nu. Dupa cum tot un judecator da mandat de cercetare, ascultare, urmarire, perchezitie... Romania nu este sat fara ciini. Cit despre "alegerea" procurorilor si judecatorilor, ca in America, intreb si eu, retoric: MERITAM? Cu 80% din populatie manipulata de tot felul de latrine, poti da Justitia pe mina "poporului"? Sa avem din nou o "justitie proletara"? Romanilor le mai trebuie macar jumatate de veac de educatie democratica, pina sa aiba DREPTUL de a-si alege magistratii!

3 ianuarie 2016 8:18

Fara reforma reala in justitie,scimbare eate doar trasfer de putere! Ni ii plang pe cei care trebuie schimbati.Cel mult vor iesi la pensie cu 2-300 lei mai putin ca salariu.Altii vor flutaura medaliile primite de la americani,altii do et dues.Principalul este schimbarea cadrului legislativ.Ca daca dai puterea unei femei sa aduca cu politia un judecator de la CCR sau sa aresteze un prim ministru pentru fapte scornite,cine ar rezista tentatiei ? Eu sa fiu ala !Si-apoi si comoditatea cercetarii.Citesti inregistrarile telefonice si redactezi mandatul de arestare si declari eu ? eu arestez ? Nu, justitia ,formata din judecator de drepturi si libertati, deci al poporului suveran !. Nu plang pe nimeni,cei care sapa groapa,e greu de ocolit !Si cei care n-o astupa,o patesc !

3 ianuarie 2016 7:01

falsificatorul de testamente Pai....sa-i inversam intre ei - nu ? Asa o sa-l slujeasca cu si mai mare velan pe sasu` maestru in falsuri !

2 ianuarie 2016 23:49

Privitor Dacă tot e vorba despre egalitatea puterilor în stat, de ce nu li se dă și judecătorilor dreptul de a fi aleși, așa cum sunt aleși parlamentarii? Poate, se inspiră cineva și ia ce e mai bun din sistemul judiciar American, pentru că Părintele Constituției a avut grijă să-i asigure consoartei judecător nu numai salariul egal cu al parlamentarilor, ci și numirea pe viață, așa cum într-un sistem cu adevărat democratic nu poate fi nimeni, pe nicio funcție!

2 ianuarie 2016 20:11

iohannis hotul de case cu acte false e bine ca scapam de kovesi si zegrean, e pacat ca a ajuns un corupt si un hot ca iohannis sa numeasca altii in loc

2 ianuarie 2016 19:22

mircea uraaa scxapa CCR da mafiotul Zegrean,cel care a triplat taxele ISCIR in interes propriu,sume care au intrat in punga clanului Zegrean.Mai trebuie sa fie arestat,judecat si condamnat,mafiotul Daniel Morar

2 ianuarie 2016 19:02

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.