Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, joi, după întrevederea pe are a avut-o cu preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolici, că Rusia intenţionează să intensifice şi extindă cooperarea cu Serbia, "inclusiv în domeniul economic şi în cel al securităţii europene", informează Mediafax.

Această decizie vine pe fondul nemulţumirii Moscovei faţă de perspectiva aderării statului Muntenegru la NATO.

"Apreciem foarte mult contribuţia personală a dumneavoastră la eforturile de consolidare a parteneriatului între Rusia şi Serbia", i-a transmis Serghei Lavrov lui Tomislav Nikolici.

Totodată, şeful diplomaţiei ruse a mulţumit Serbiei pentru solidaritatea exprimată după doborârea bombardierului rus de către Turcia.

Miercuri seară, Ministerul rus de Externe avertiza că decizia Alianţei Nord-Atlantice de a continua extinderea prin admiterea statului Muntenegru riscă să destabilizeze sistemul de securitate euro-atlantic.

"Decizia NATO de iniţiere a negocierilor pentru admiterea statului Muntenegru reprezintă un act cu valenţe de confruntare care riscă să destabilizeze sistemul de securitate euro-atlantic", a transmis Ministerul rus de Externe. "O nouă serie de extindere a Alianţei Nord-Atlantice afectează în mod direct interesele Rusiei şi va atrage măsuri simetrice", a precizat MAE rus.

Miniştrii de Externe ai statelor membre NATO au decis miercuri să invite statul Muntenegru să devină al 29-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice, a anunţat secretarul general, Jens Stoltenberg. Muntenegru va fi al treilea stat din Balcanii Occidentali care aderă la NATO, după Albania şi Croaţia.

Ca reacţie, Preşedinţia Rusiei a avertizat că extinderea Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic (NATO) va atrage măsuri de retorsiune din partea Moscovei.

Relaţiile dintre Occident şi Rusia sunt tensionate din cauza ingerinţelor ruse în Ucraina şi în Siria, precum şi în contextul instalării elementelor antibalistice NATO în România şi Polonia. Doborârea unui bombardier rus de către Turcia şi invitaţia adresată statului Muntenegru de a deveni membru NATO nu fac decât să amplifice tensiunile.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.