Sorin Oprescu râmâne încă 30 de zile în arest preventiv. Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor anticorupţie care au cerut prelungirea arestării în cazul său. Tribunalul Bucureşti a admis astăzi cererea procurorilor DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv pentru Sorin Oprescu, în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită. Primarul suspendat al Capitalei a fost arestat preventiv pe 7 septembrie. Oprescu a fost internat recent la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supus unor investigaţii amănunţite, însă medicii au ajuns la concluzia că nu suferă de boli grave şi poate fi tratat în arest. Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

Integral pe Evenimentul Zilei



Comentarii

fiziciana ma gandesc daca urmatoarea fraza "însă medicii au ajuns la concluzia că nu suferă de boli grave" e dedusa de ziaristi, procurori sau scrisa de vreun medic psihopat. Daca nici sa fii insulino-dependent si sa ai deja 2 stenduri la inima nu te baga in categoria bolnavilor cronici, ma intreb ce te-ar putea baga?cancer?leucemie?sau pur si simplu dupa ce ajungi la morga cineva isi asuma greseala ca ar fi trebuit sa fi fost...Desi in Ro nu ma mira nimic...sunt detinuti care in ares au cancere si totusi is tinuti acolo ca un fel de pre-purgatoriu inainte de ultilmul

1 octombrie 2015 11:25

nae Nu stiu daca Oprescu e vinovat ori ba. Dar oricum ar fi ,arestarea si umilirea lui Oprescu,parca dupa un ritual, fac parte dintrun scenariu ocult de compromitere a PSD,cel din spatele lui Oprescu. Oprescu era si la anu candidatul PSD .Faptul ca PNL nu si-a dorit preluarea functiei ,fie si provizoriu ,spre a dovedi ce stiu sa faca la capitala ,imi intareste convingerea unei operatiuni oculte. Se creeaza deja un tablou apocaliptic; ca RADET nu va da caldura la iarna, ca exista deja un haos in circulatia prin Buc. adica totul e un haos.!Si in capul cui se vor deconta; in capul psd si al primarului interimar,pacalit sa preia functia, de la aliatul psd ,adica UNPR.Recunosc metodele ; sunt de inspiratie externa,fiind aplicate de noul pd-l. Diversiuni,manipulari,minciuni,lovituri cu manda,folosirea unor structuri de fortza etc.

1 octombrie 2015 10:45

Paulus: Multa, multa sanatate d-lui Hirsch-"Oprescu" + rugamintea de a-i transmite si d-lui Voiculescu-Felix toate cele cuvenite, în caz ca soarta le va harazi o revedere la locul de detentie! Cu respect, P

30 septembrie 2015 22:25

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.