Vasile Astărăstoae este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, conflict de interese şi aderare la un grup infracţional organizat, se arată într-un comunicat de vineri al DNA
Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada 2009 - 2011, la UMF Iaşi era în derulare proiectul finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi intitulat "Platforma de e-learning la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Gr. T. Popa» Iaşi". În acest context, Vasile Astărăstoae, în calitate de rector al UMF Iaşi şi manager de proiect, împreună cu Daniela Druguş şi Ioan-Adrian Ciureanu, cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la achiziţiile publice, au dispus atribuirea ilegală a contractului de achiziţie publică către SC Maguay Impex SRL Bucureşti, firma lui Corvin Gabriel Pughin.
Integral pe Mediafax
Alte articole pe același subiect
- Profesori de la UPA din Iași, în arest preventiv
- 25 de ONG-uri și organizații civice cer conducerii Universității AI Cuza din Iași să-l revoce pe Tudorel Toader din funcția de rector
- Liga Studenților din Iași se opune candidaturii lui Tudorel Toader pentru un al doilea mandat ca rector
- Peste 1.000 de tineri cer demisia lui Tudorel Toader de la conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“
- "Reforma" din sănătate: CAS Iaşi şi-a făcut post de televiziune
- Iliescu, admonestat dur, la Iasi: " Mai animalule! "
Comentarii
AltăRăstoaie AstăRăstoaie e o mare jigodie !!
21 octombrie 2011 22:45
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Avertismentul medicilor veterinari despre un „antidot Covid-19“: „Ivermectina are efecte cancerigene“
26 ianuarie 2021 10:27Plastic tocat pe câmp: iarna e fix ca vara
26 ianuarie 2021 9:43Polonia, Italia și România, cele mai mari pierderi de populație din Europa până în 2100 / În ce țări va crește numărul de locuitori
26 ianuarie 2021 9:31Începe din nou marea recalculare a pensiilor. Procesul va dura un an şi jumătate. Se modifică şi pensiile speciale
26 ianuarie 2021 9:05Domeniul schiabil Transalpina, care a costat 35 de milioane de euro, rămâne doar o întindere pustie. Ce profit poate aduce
25 ianuarie 2021 20:46Editorial
8 observații din România „neoficială”. De la redeschiderea școlilor la relaxarea măsurilor și faptul că nu ne pasă de fapt de morți
Trăim într-o Românie Oficială – așa cum ne-o prezintă autoritățile și bună parte din media – și o România Neoficială, unde știm că o să ai probleme la serviciu dacă spui că e plin de COVID la locul de muncă sau...