Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu afirmă că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este "agentul activ al PSD și al lui Ponta în lupta acestora cu anticorupția și statul drept" și îi cere demisia imediată din funcție urmare a solicitării adresate șefului statului în vederea demiterii procurorului-șef al DNA și președintelui ÎCCJ.

"Domnul Tăriceanu nu mai reprezintă românii, ci este agentul activ al PSD și al lui Ponta în lupta acestora cu anticorupția, statul de drept și legile României.

Domnule Tăriceanu, numai CSM are atribuții de inspecție judiciară. Cer demisia imediată a lui Tăriceanu. Azi am fost aproape de o catastrofă prin tentativa de dezincriminare a conflictului de interese. Domnul Tăriceanu continuă să împingă România spre buza prăpastiei. Să plece și să ne lase în pace. Românii nu îl plătesc să slujească mafia", afirmă prim-vicepreședintele PNL într-un comunicat transmis AGERPRES.



Integral pe Agerpres



Comentarii

oprean ioan ULUITOR!!! O autoritate a statului incalca grav drepturile unui om obisnuit si-l baga la puscarie(nevinovat) 6 luni. O alta autoritate in stat(ales fiind ca al doilea om in stat) cere demiterea celor care in mod abuziv au incalcat dreptul la libertate al unui om nevinovat. Si de aici....Sova, Ponta, cinci neveste, Badea , Gidea, CSM, Cazanciuc, Tudose....arata cit de imbecili pot fi multi romani!! Colac peste pupaza, acest penibil fara limite, Predoiu, in numele unui partid serios ,face propuneri demne de filme absurde. Predoiule, vrei ca eu sa mai votez cu PNL? Da, dar fara tine, un nimeni ciudat.

27 mai 2015 15:28

"Biped" anti-socialist Cretinii patrupezi, ca si limbricii apozi latrinari, "uita" un mic amanunt: Seful in exrcitiu al CSM, institutie pe care o injura virtos, este nimeni altul decit TUDOSE, coleg cu Ponta, Cazanciuc si Nitu, reprezentant al mafiei rosii de la Ploiesti. Lindicul patruped bibicu isi da cu totul poalele peste cap, sa i se vada eunicia. Bai emasculate, Tariceanu "vertical"? "Singurul liberal adevarat"? - recunoscut DOAR de Ghise, Chitoiu si ciocoii rusheni - cu totul vreo sapte penali care stau in dosul parlamentarilor socialisti? Predoiu este "slugoi oportunist" - si nu papionul fara git si cap, pus CU TOTUL in slujba Mitomanului plagiator? Care "sistem mafiot", bai idiotule, cind din 2012 la Putere sunt USLashii/pesedei, cind 90% din administratia locala este socialista, cind 80% din parlamentari sunt socialisti, cind TOATE fondurile guvernamentale sunt folosite in scop mafiot de jigodii pontiste, acoperite cu declaratii sforaitoare ale slugilor de la statistica? Ce putere mai are "sistemul basist", bai idiotilor?

27 mai 2015 12:15

ROMAN TREBUIE SA FII ""BOU"",SA CUNOSTI PE CINE FACI BOU. ASA CA SINGUR TE FACI. ARE DREPTATE PREDOIU, TARICEANU NORMAL ,NICI NU TREBUIA SA AIBA FUNCTIA PE CARE O ARE. NU DEGEABA SE LUPTA SA SCAPE DE KOVESI, PENTRUCA IL APARA PE SOVA SI ALTII CA EL,SA NU-I SPUNA SI PE CEILALTI !!!!! PROBABIL TREMURA SI PENTRU EL,SI ARE DREPTATE,CACI LA ANII LUI BATRANI, NU DORESTE SA AJUNGA LA ""DNA. CINE DORESTE RAUL ALTUIA ,CADE PRIMUL AVIZ INVIDIOSILOR !!!!!,SI JIGNITORILOR!!!!!

27 mai 2015 11:46

Bravos natiune ! Atentie, au dat buluc lichelele comuniste si mafiote sa-l apere pe acest fanariot , manechin si pungas de Tariceanu, ajuns acolo unde este tradand liberalismul si interesul national privind lupta anticoruptie. Cretinoizii care il sustin ar trbui sa-l traga de maneca si sa-i spuna ca NUMAI CSM-ul are atributii de inspectie judiciara.Mafia pungasilor l-au suit pe acest "biletel roz" pana in varful senatului , cand de fapt ar trebui sa fie la beciul domnesc.

27 mai 2015 11:14

kovesi + livia stanciu DEMISIA slugi basiste kovesi + livia stanciu DEMISIA slugi basiste

27 mai 2015 10:20

basescu + udrea + blejnar + videanu + blaga + macovei + bica + boc + oltean + anastase LA PUSCARIE basescu la puscarie

27 mai 2015 10:15

PONTA+CORNELIA+ILIE +CURVA POCHII=PUSCARIE .

27 mai 2015 9:51

bibicu Predoiu se bagă si el în seamă să facă pe placul bipedelor. Comparatia intre Predoiu si Tariceanu este că, Tariceanu este un pnlist adevărat, cel mai puternic om de stat postdecembrist, cu coloană vertebrală, iar fonfaitul de Predoiu un slugoi oportunist,care sare în orice barcă ptr a ajunge la putere ptr a contribui la distrugerea Romaniei, apară instituțiile de forță ale sistemului mafiot din care face parte

27 mai 2015 9:30

tr In prezent multe din actiunile justitiei seamana cu cele din anii 1950 cind comunismul adus de straini a invadat Romania. Reactia sefului senatului este absolut fireasca la un asemenea abuz. Numai in acest fel (cind institutiile statului (alese si nu numite ) reactioneaza la abuzuri se mai poate reveni la o lume normala.

27 mai 2015 9:27

Gadea &Badea,,suntem 2 prosti de la antena 3 a securistului turnator Voiculescu Asa este ,,Tariceanu asculta ce zice Ponta tiganul ,,a favorizat pe infractorul Sova ,,de la arestare ,,sa plece acest hoit si pedofil Tariceanu din politica romaneasca ,,un comunist imputit,,jos Tariceanu,,la puscarie cu tine si Ponta....

27 mai 2015 9:18

PONTA+CORNELIA+ILIE +CURVA POCHII=PUSCARIE ,

27 mai 2015 9:15

Uăi BOULE de PREDOIU Să presupunem ca Tăriceanu ar fi membri PSD, deşi minţi precum CURWELE din PDL şi/sau PNL, cumva PSD este un partid de prin Iraq?

27 mai 2015 8:11

In mintea lui VV Ponta dupa 6 luni de iohannism "Tot Basescu e de vina". "Obsedatul... Evident Victor Viorel are o obsesie care se numeşte Traian Băsescu. De cîţiva ani, obsesia lui Viorel s-a "rafinat" devenind "Băsescu la puşcărie ". O strigă în mari adunări cu „poporul pesedist" pe stadioane, în săli de sport, în pieţe publice şi la televiziuni, ori de cîte ori are ocazia. Obsedatul crede că-şi poate materializa visul distrugerii propriei obsesii, dar şi a familiei mele. Mai nou, bazîndu-se pe revoluţionarul vînător de “terorişti” Niţu şi alţi cîţiva procurori, pe televiziunile turnătorilor de rit vechi şi nou Felix şi Ghiţă, care au rolul presiunii publice pe procurori, obsedatul crede că-şi poate materializa visul distrugerii propriei obsesii, dar şi a familiei mele. În mintea lui înceţoşată de ură, dar şi de aburii puterii, a revenit vremea lui Dej, Nikolschi, Ana Pauker şi Brucan. Traian Basescu.

27 mai 2015 7:15

BASESCU LA PUSCARIE taci dracu predoiule sluga basista imputita !

26 mai 2015 22:23

un ardelean Sasaila, tu al cui ..."agent" esti ??? Haaaa..???

26 mai 2015 22:22

Eternul candidat la functia de PM Mai fomfaila, ma coruptule, nu te mai umfla in bojoci! Sarisi tu din baie sa le aperi pe cele doua inalte sefe basiste din justitie, (corupte si ele) care va feresc pe voi, haita de pedelepre rapace, de racoarea celulelor de la Jilava! Si pe ce ton inalt! Ma, tu vorbesti? Cel care ai fost printre primii intimati ai profunzimilor Nutzicai? Cel care a lins clanta usilor lui Basescu? Vai de mama lui noul PNL cu un PM ca tine! Iti spune asta un ins care a votat absolut tot timpul cu PNL.

26 mai 2015 22:12

ilarion dar cat te a tinut in brate ca ministru al justitiei din partea PNL...atunci cum era cel mai tupeist ministru, pardon fost, dupa mru desigur care detine locul unu in top

26 mai 2015 22:11

Ardei Presu Predoiule,spanzura-te cu toata sleahta mizerabila care ati parazitat si paralizat Justitia,inclusiv cu Tonta si Cazancioc si cu adunatura penala numita CSM,sunteti principala cauza a saraciei si umilintei romanilor,si se pare ca porcanul de Iohannis va calca pe urme.doar senatorii care au cerut demiterea javrelor Kovesi si Stanciu mai merita lasati in viata din toata clasa politica,sunt singurii care au demonstrat ca au inteles nu numai ce inseamna democratia si statul de drept,ci si ce asteapta votantii lor de la ei!!restul,la streang,pastele mamii voastre de mortaciuni staliniste!!

26 mai 2015 22:04

NERO Mă, predoiule, ești, cumva, siamezu lu gurguia - că bine mai semănați întru prostie, bată-vă Cătălina(Caterina)-Tornada să vă bată!

26 mai 2015 22:00

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.