Banias s-a prezentat în această dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul privind corupţia din vama Constanţa - Agigea în care este cercetat alături de fostul secretar general MAI Laurenţiu Mironescu, aflat în arest preventiv.

Senatorul Mircea Banias a venit la DNA întrucât procurorii anticorupţie i-au prelungit pentru încă o lună măsura privind interdicţia de a nu părăsi ţara.

El a negat la ieşirea din sediul DNA informaţia care ar apărea în interceptările din dosar potrivit căreia că i-ar fi spus soţiei sale că trebuie să dea trei miliarde de lei 'la partid' a doua zi după ce a aflat că este urmărit penal în acest dosar.

"Ştiţi câte vorbesc cu soţia mea. E un subiect de interes public o discuţie cu soţia mea? Nu e vorba de trei miliarde pe care le-am dat la partid, era vorba de amendamente pe care toţi colegii partidului le depun şi prin hotărâre de guvern se alocă nişte bani către anumite obiective. Este o chestiune uzuală şi nu o face nu numai Puterea, ci şi opoziţia. Vă asigur că nu am dat niciodată trei miliarde la partid", a afirmat senatorul, potrivit Agerpres.




Integral pe Jurnalul Național



Comentarii

constantean l-asfute

1 noiembrie 2011 11:49

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.