Deși mimează populismul, renunțând la Touareg-ul de serviciu pentru o Dacia „Papuc“, Nicolae Bacalbaşa a cheltuit sume imense pe deplasări, multe dintre ele la talkshow-uri.

Pentru un demnitar e suficientă o singură mașină de serviciu, însă lui Nicolae Bacalbașa, pre­șe­dintele Consiliului Judeţean Galați, îi trebuie două. După preluarea mandatului, în 2012, a început deplasările, atât cu Volkswagen-ul Touareg, alocat președintelui CJ, cât și cu Skoda Octavia, alocată până atunci unui vicepreședinte al instituţiei. Ambele sunt conduse de omul său de încredere, Bogdan Lungeanu, care a preluat cheile Touaregului preziden­țial pe 26 iunie, iar pe 1 iulie și cheile Skodei. În perioada iulie-septembrie 2012, președintele CJ Galați s-a deplasat ilegal cu Skoda Octavia, pentru că avea la scară doar VW Touareg. Pentru a intra în legalitate, a dat dispoziția nr. 426/28.09.2012, prin care și-a alocat ambele autoturisme și și-a dublat cota de carburanți. Dacă fostul preșe­din­te al CJ, actualul deputat UNPR Eugen Chebac, avea o singură mașină de serviciu și 150 litri/lună, consumul alocat deplasărilor lui Bacalbașa cu două autoturisme de serviciu era de 300 de litri/lună.

La emisiuni pe banii gălățenilor

Nicolae Bacalbașa este un obișnuit al talkshow-urilor. O dovedesc și postările de pe facebook ale șoferului, care uneori înșiră locațiile în care îl poartă pe șeful său. Conform foii de parcurs nr. 000498/01.12.2013, pe 1 decembrie 2013 Lungeanu l-a transportat pe Bacalbașa la București, cu VW Touareg. Numai că 1 decembrie era de două ori zi nelucrătoare - şi pentru că picat într-o duminică, și pentru că era Ziua Națională. Ușile ministerelor erau închise, deci Bacalbașa nu avea cum să facă lobby pentru proiectele Galațiu­lui, însă a participat la talkshow-uri. Pe contul de facebook al lui Bogdan Lungeanu este și ordinea intrării în emisie a lui Bacalbașa: „1 decembrie 2013 – 6.45 la RTV”; „1 decembrie 2013 – Urmează… - la Antena 3”. Cursa Galați-București-Galați, de 500 km, e confirmată prin semnătura lui Bacalbașa. După două zile, pe contul lui Lungeanu, o nouă postare: „3 decembrie - Lungeanu Bogdan a fost la RTV”.

Noua „prezidențială“: Dacia 1307 „Papuc“

În 2014, președintele CJ Galați a reorganizat parcul auto: adică a constituit două parcuri auto, unul de şase autoturisme, cu cote de 150 litri, între care Skoda președintelui CJ, respectiv un parc comun, de autoutilitare. Touaregul a fost trecut în rezervă, fără cotă de carburanți. Noua „bijuterie a coroanei”, a doua mașină cu care se deplasează președintele CJ Galați, a devenit autoutilitara Dacia 1307 „Papuc”, condusă tot de Bogdan Lungeanu. Dacia e folosită ilegal de președintele CJ, pentru că prin Hotărârea nr 25/2014, îi e alocată doar Skoda GL-42-CJG. Este un abuz în funcție. Într-o ședință a CJ, Nicolae Bacalbașa a explicat pasiunea sa pentru „Papuc”: „Eu, unul, o să mă duc cu utilitara la Parlament dacă mă cheamă, că mie nu-mi cad (galoanele – n.red.)… mie chiar îmi place miștocăreala asta”.

Exces de populism? Nu, perdea de fum! Avantajul Daciei este că, fiind autoutilitară, poate avea alocată și o cotă lunară de 750 sau 1.000 de litri. Pentru Papuc s-au alocat 350 de litri/lună, mimându-se cumpătarea în cheltuirea banului public, dar după „reorganizare” Bacalbașa are la dispoziție pentru Skoda și „Papuc” 500 litri/lună, cu 200 litri mai mult decât cotele lunare din 2012 și 2013 ale Touaregului și Skodei. Scriptic, în 2014, cu Dacia „Papuc” au fost efectuate 20 de deplasări la București, Iași, Tulcea și Constanța. Pe 10 octombrie, Nicolae Bacalbașa s-a deplasat cu Dacia „Papuc” la Iași, însă deplasarea nu a avut legătură cu activitatea CJ Galați, ci cu participarea la decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din Iași, unde a primit premiul special.

Bacalbașa a mai impus și regula că niciunul dintre cele 18 autoturisme ale CJ nu poate părăsi municipiul Galați fără aprobarea sa. Toți funcționarii sunt obligați să depună cererile de deplasare în județ la cabinetul președintelui CJ Galați cu o zi înaintea deplasării, până la 15.00. Nicolae Bacalbașa a mai inclus în normativul CJ și un aliniat al articolului 5 din Legea 80/2001, stabilind o regulă de „amortizare” a depășirilor de consum a unui autovehicol din cota totală alocată parcului auto al CJ: „Nu se va considera depășire la consumul de carburanți normat pe mijloc de transport consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita consumului de combustibil normat în raport cu numărul total de mijloace de transport aprobat”.

Prin toate aceste decizii, președintele CJ Galați a stabilit de fapt că el se poate deplasa oricât de mult, ba cu Tuareg-ul, ba cu Skoda Octavia, pentru că oricum consumul al parcului auto al CJ nu va fi depășit, consumul total anual putând fi eventual „reglat” prin limitarea deplasărilor în județ ale funcționarilor CJ.

Este posibilă depășirea cotei cu 300%?

În 2013, pentru deplasările lui Nicolae Bacalbașa cu VW Touareg a fost alocată cantitatea de 1.800 litri de carburant (150 litri lunar), dar conform foilor de parcurs s-au consumat 7.081 litri, cu 5.281 litri mai mult. O depășire cu 293%! În septembrie 2013, Touaregul a consumat 850 de litri, cu 700 litri peste cotă. Consumuri mari au fost și în aprilie (760), mai (805) și noiembrie (727). La deplasările cu Skoda, cota a fost depășită cu numai 68 de litri. În total, în 2013, s-au consumat pentru deplasările președin­telui CJ Galați 8.949 litri. Întrebarea este cum se poate justifica un consum de 9.000 de litri de carburant pentru deplasările președintelui CJ Galați. La drum întins un Touareg consumă 9-10 litri la sută, dar consumul unei Skoda Octavia e de 5,5-6 litri la sută! În cele 253 de zile lucrătoare din 2013, cu Touaregul s-au făcut 7.000 km, iar cu Skoda 31.000 km. Dacă ținem cont că un președinte de CJ are totuși mai mult muncă de birou, cifra dă vizibil de gândit.

Înconjurul Pâmântului pe la Ecuator

În 2014, mașina de serviciu oficială a lui Bacalbașa, Skoda Octavia, a parcurs 14.375 km, iar Dacia „Papuc” a aceluiași Bacal­bașa a parcurs 28.375 km. În total, deplasările președin­telui CJ Galați au însumat 42.750 km, mai mult decât circumferinta Pământului la Ecuator, de 40.076 km. Practic, Bacalbașa a înconjurat pământul pe la Ecuator, pe banii gălățenilor. Pe 8 mai am solicitat punctul de vedere al președintelui CJ Galați, de ce are nevoie de două mașini de serviciu și cum se justifică cei 42.000 km parcurși în 2014? Nu am primit nici un răspuns.

» În 2014, mașina de serviciu oficială a lui Bacalbașa, Skoda Octavia, a parcurs 14.375 km, iar Dacia „Papuc“, a aceluiași Bacalbașa, a parcurs 28.375 km. În total, deplasările președintelui CJ Galați au însumat 42.750 km, mai mult decât circumferința Pământului la Ecuator, care măsoară 40.076 km.

Uneori se muncește la două volane?!

Am întâlnit în documentele puse la dispoziție de Nicolae Bacalbașa și situații care iscă alte semne de întrebare. În general, o deplasare Galați – București și retur, cu vizite la ministere și talkshow-uri TV, ocupă o zi întreagă. Și în foile de parcurs de la CJ Galați se observă că o astfel de deplasare începe de obicei între orele 06.00 și 09.00 dimineața și se încheie la 22.00 – 23.00. Totuși, în cel puțin două zile, pe 9 ianuarie și 21 iunie, președintele Bacalbașa i-a semnat șoferului Bogdan Lungeanu și curse la București cu Tuaregul GL-01-CJG, dar și curse în Galați cu Skoda Gl-42-CJG, pe distanțe de 50-60 kilometri.

Taxa pe „protecția informativă”: 3 lei copia A4

Ne-am pus întrebarea firească de ce un președinte CJ are nevoie de două mașini de serviciu și pentru a afla ce se întâmplă în 2014 i-am solicitat președintelui CJ Galați foile de parcurs la autovehicolele din parcul auto al CJ pe anii 2012 și 2013. Pentru descurajarea unor astfel de solicitări de documente în baza Legii 544/2001, Bacalbașa a inițiat și consilierii județeni au votat Hotărârea CJ Galați nr 11/30.01.2014, prin care a fixat la 3 lei prețul unei banale xerocopii A4.

Pentru cele 1.197 de xerocopii, „România liberă” a achitat suma de 3.591 lei. Recent, am solicitat și copii pentru foile de parcurs din 2014 pentru patru dintre autovehicolele CJ, cele două „prezidențiale” și două utilitare, dar și deconturile conducătorului auto Bogdan Lungeanu. De această dată am plătit doar 592 de lei, pentru că între timp „taxa pe informațiile publice” a fost redusă de la 3 lei la un leu. A meritat efortul, pentru că acum avem toate aceste documente cu semnătura președintelui Bacalbașa.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Un vot gresit . Si mai sunt si alte jigodii ce nu au ce cauta in functii , ca acest tigan de Galati .

18 mai 2015 2:29

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.