"A fost o discuţie în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de astăzi la nivel de miniştri cu privire la ameninţările de securitate din vecinătatea Alianţei şi concluzia care s-a desprins a fost aceea că situaţia de securitate din jurul Alianţei din vecinătatea estică şi din vecinătatea sudică s-a agravat în ultimul an. Am făcut o propunere care a plecat de la această premisă şi de la constatarea că este nevoie ca regiunea Mării Negre să fie mai ferm aşezată pe harta strategică a Alianţei", a precizat ministrul Bogdan Aurescu, după participarea la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO, din Antalya, Turcia.
Aurescu a explicat că propunere acestei strategii a pornit de la constatarea faptului că este nevoie de o abordare politică mai largă.
"Propunerea strategiei cu două braţe a plecat de la ideea că este nevoie şi de o abordare politică mai largă nu doar de instrumente pe care noi le folosim acum, de exemplu instrumentul Defense Capacity Building. Prin urmare, o astfel de strategie, care ar putea să fie adoptată la summitul de la Varşovia de anul viitor, ar trebui să aibă în vedere în relaţia cu partenerii Alianţei din sud sau din est o analiză a vulnerabilităţilor şi a nevoilor acestor parteneri, dar şi ceea ce face UE şi să asigure o mai bună interacţiune între NATO şi UE atunci când se abordează partenerii din vecinătatea estică, respectiv sudică a ambelor organizaţii pentru că, până la urmă, este vorba de aceleaşi spaţii", a explicat şeful diplomaţiei române.
Totodată, propunerea prezentată de ministrul Aurescu la reuniunea din Antalya vizează "un dialog politic mai puternic, un dialog politic intensificat în diverse formate ale aliaţilor cu aceste state, întărirea capacităţilor partenerilor de a contracara riscurile şi provocările care decurg din războiul hibrid şi, nu în ultimul rând, o activitate de sprijin pentru construirea de instituţii pentru apărare şi securitate care să fie eficiente şi rezistente".
Bogdan Aurescu a afirmat că propunerea sa a fost întâmpinată cu interes, atât de Secretariatul Internaţional, cât şi de către aliaţi.
"Urmează să vedem în continuare cum se va derula acest proces de reflecţie pe această strategie", a spus ministrul.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, ministrul de Externe speră ca în perioada următoare, eventual la reuniunea miniştrilor apărării din NATO, din iunie, să se lanseze şi pachetul pentru această ţară din cadrul Defence Capacity Building, decis la summit-ul din 2014.
Integral pe România Liberă
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
O femeie și-a înfometat menajera până aceasta a ajuns la 24 kg, apoi a omorât-o în bătaie
27 februarie 2021 11:19Cum vor nemții să rezolve problema învățământului
27 februarie 2021 10:37Italia se închide din nou în plină pandemie de coronavirus. Autoritățile de la Roma se pregătesc de măsuri dure
27 februarie 2021 10:11România, pe locul 7 în lume în topul vaccinărilor anti-COVID cu ambele doze
26 februarie 2021 22:22Raport SUA: Prinţul Muhammad bin Salman a ordonat "capturarea sau uciderea" lui Jamal Khashoggi
26 februarie 2021 22:15Editorial
Statul, agentul încasator al sindicatelor. Opreşte cotizaţiile salariaţilor bugetari pe state de plată, apoi le virează sindicatelor!
Faină treabă! Sindicatele au transformat statul în agentul lor încasator! Statul opreşte, pe statele de plată, cotizaţii de la toţi salariaţii, indiferent că sunt sau nu sunt membri de sindicat şi, lunar, le virează sindicatelor....