Doar 4.520 de doze de vaccin antigripal, dintre cele 25.000 solicitate de DSP Iași, au fost trimise în județ și distribuite într-o primă fază în spitale. Campania de imunizare începe săptămâna viitoare.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași au solicitat Ministerului Sănătății 25.000 de doze de vaccin antigripal, ei sperând să primească măcar 20.000, în mai multe tranșe.

Primele doze de vaccin, respectiv 4.520, au fost trimise în județ săptămâna aceasta, fiind distribuite într-o primă fază către spitale, iar următoarele doze vor ajunge la medicii de familie, a explicat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iași.

El a precizat că 300 de doze au fost distribuite Spitalului Militar din Iași.

"Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății împotriva gripei de sezon va începe săptămâna viitoare, conform calendarului stabilit. În perioada următoare vom primi și runda a doua de vaccinuri", a adăugat Marius Voicescu.

Conform sursei citate, prioritate în campania de vaccinare vor avea persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici, copiii și bătrânii instituționalizați, personalul medical și gravidele.

Reprezentanții DSP susțin că anul acesta, până în prezent, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă în județ, dar că numărul virozelor respiratorii este în creștere, în ultimele zile fiind înregistrate 7.123 de cazuri de viroze respiratorii și 1.514 de pneumonii.

Anul trecut, 25.000 de doze de vaccin antigripal au fost repartizate județului Iași.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.