Paparazzii revistei „Ciao!“ au dat lovitura începutului de an. La miezul nopţii, în emisiunea CanCan TV, de la Kanal D, s-a detonat bomba: însuratul Marian Vanghelie are o relaţie de dragoste cu la fel de măritata colegă de partid Oana Mizil. Astfel, ceea ce se vehicula doar la nivel de bârfă în ultimele săptămâni s-a transformat într-o poveste demonstrată 100% cu ajutorul pozelor elocvente, realizate de paparazzii revistei „Ciao!“.

Pentru cei care vor avea curiozitatea de a cumpăra revista „Ciao!“, aflată de astăzi pe tarabe, vor vedea cum Marian Vanghelie o ţine drăgăstos de mână, precum un îndrăgostit adolescentin, pe colega de partid Oana Mizil. Tot din aceste fotografii se poate vedea că sentimentele îi sunt împărtăşite, fie şi dacă ar fi să ne ghidăm după felul în care deputata Oana Mizil se pierde în privirile edilului de la sectorul 5.

Fotografiile au fost realizate la sfârşitul anului trecut, atunci când cei doi, în cel mai mare secret, şi-au petrecut un concediu de lux în Alpii Francezi. Spunem de lux dacă ar fi să credem spusele colegilor noştri de la revista „Ciao!“, care susţin că escapadele celor doi îndrăgostiţi au costat numai puţin de 120.000 de euro.

Integral în Ring

Integral pe Ring



Comentarii

Ciutacucu. Mai Mareane , la banii tai puteai gasi una cu o "structura" si mai mare. De exemplu Olguta Vasilescu.

18 ianuarie 2012 14:42

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.