Când Frontul Islamic pentru Eliberare Moro (FIEM) a pus mâna pe arme în Filipine în anii ’60, Ferdinand Marcos tocmai devenea președintele țării, dar mai ales dictatorul ei. Și, în ciuda numeroaselor transformări politice din ultima jumătate de secol, campania militară FIEM pentru obținerea independenței națiunii Moro a rămas constantă, până când președintele Benigno Aquino al III-lea a reușit să-i pună capăt. Populația Moro, sau Bangsamoro, susține că teritoriul care i se cuvine acoperă insulele Mindanao, Palawan, Sulu și Sabah.

FIEM nu a fost descurajat de răsturnarea de la putere a lui Marcos după 20 de ani de dictatură, după o revoltă populară în 1986, care a avut loc după asasinarea liderului opoziției Benigno Aquino Jr. Nici introducerea democrației – acum adânc înrădăcinată – nu i-a determinat pe liderii grupării să-și schimbe abordarea. FIEM a rămas angajat într-o campanie brutală de decapitări, asasinate, răpiri și măceluri nediscriminatorii.

Apoi, în ianuarie anul trecut, Aquino a reușit să obțină o înțelegere decisivă ce a pus în cele din urmă capăt agoniei în care se zbăteau insulele Moro. Acesta este unul dintre cele mai remarcabile fapte din procesul de pacificare a Asiei după cel de-al doilea război mondial. Iar rolul lui Aquino este cel puțin la fel de demn de o recunoaștere internațională precum cea a fostului președinte finlandez Marti Ahtissari, laureat în 2008 al Premiului Nobel pentru Pace, pentru rolul său în negocierile de pace din Aceh (Indonezia) din 2005. De fapt, dată fiind multitudinea de riscuri politice și de securitate pe care Aquino și le-a asumat în discuțiile de pace cu FIEM, poate fi chiar un mai demn laureat Nobel.

Abordarea pe care Aquino a avut-o în negocieri a reflectat înțelegerea faptului că FIEM s-a folosit de două ori cu cinism de discuțiile pentru pace – o dată intermediate chiar de către fostul lider libian Muammar al-Gaddafi – ca să câștige timp pentru a se regrupa și a strânge fonduri (inclusiv de la Al Qaeda). Odată ce adunau suficient arsenal, membrii frontului reporneau campania de preluare a insulei Mindanao cu forța.

Pe acest fundal, nu e surprinzător că atunci când Aquino a relansat, în 2012, discuțiile de pace, blocate la acel moment, poporul filipinez a fost sceptic cu privire la rezultat. Dar, cu timpul, demersul a căpătat credibilitate. Deși încă există îndoieli privind perioada cât va dura această înțelegere de pace, în condițiile în care dezarmarea încă are loc, autonomia politică acordată regiunilor musulmane pare să-i fi convins pe cei mai mulți dintre luptătorii FIEM că a venit timpul să pună capăt carnagiului.

Locuitorilor din Mindanao ceea ce se întâmplă le-a schimbat viața. În cele câteva luni de la încheierea acordului de pace, investiții filipineze și din străinătate curg pe insulă. Având în vedere că jumătate din populația de aici trăiește sub nivelul de sărăcie, aceste fonduri sunt mai mult decât cruciale.

Dar beneficiile de pe urma guvernării Aquino nu se limitează doar la Mindanao. Întregul său mandat de președinte, care a început în 2010, a fost caracterizat prin creativitate și perseverență, două calitați care au făcut posibilă înțelegerea cu FIEM.

În vreme ce alți lideri filipinezi – inclusiv mama lui Aquino, Corazon Aquino, care a fost aleasă președinte după răstunarea lui Marcos – doar au reclamat public corupția, Aquino a atacat-o chiar de la rădăcini. A adus în fața justiției nu doar infractori minori – sau „muște“, cum numește astfel de persoane președintele chinez Xi Jinping –, ci și „tigri“ precum senatorul Juan Ponce Enrile, care a contribuit la căderea lui Marcos și aducerea la putere a lui Corazon Aquino în urmă cu 20 de ani. Ca rezultat, Filipine a urcat constant în indexul anual al corupției realizat de Transparency International, de pe locul 134 (la egalitate cu Nigeria, în 2010) până la poziția 94 (alături de India, anul trecut).

Eforturile lui Aquino în lupta cu corupția și pentru refacerea fundației economice a țării au permis ca Filipine să devină, în sfârșit, economia din sud-estul Asiei care crește cel mai repede, cu o majorare a PIB-ului de 7,2% anul trecut. Deși creșterea va fi mai mică anul acesta (numai 6,5%), statul Filipine poate fi inclus acum printre „tigrii economici“ ai Asiei.

Desigur, țara mai are de parcurs un drum lung până la prosperitate. Aproape trei milioane de filipinezi – un sfert din forța de muncă – sunt obligați să-și caute de lucru în străinătate. Pentru ca Filipine să atragă suficiente investiții pentru a atinge un nivel de trai comparabil cu Malayesia sau Thailanda, Aquino trebuie să mențină eforturile de deschidere a economiei și eliminare a corupției. Din fericire, el pare dispus să facă asta.

Politica externă a lui Aquino a fost caracterizată de aceeași hotărâre. Nicăieri nu e mai vizibil acest lucru decât în înclinația lui de a se opune pretențiilor teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud. Într-adevăr, Filipine își va disputa dreptul în fața chinezilor la Curtea Internațională de Arbitraj, sub acoperirea Convenției ONU asupra dreptului mării.

Criticile lui Aquino la adresa expansionismului chinez nu sunt pe placul conducerii de la Beijing. Dar puteri regionale precum SUA sau Japonia îi acceptă poziția, iar Japonia a promis chiar că va oferi echipamente moderne pentru paza de coastă filipineză. Iar poporul cu siguranță apreciază eforturile sale de a le proteja interesele.

Succesul lui Aquino în negocierile de pace cu o organizație care a fost violentă decenii la rând evidențiază un curaj și o tenacitate care îi vor permite să joace un rol-cheie în limitarea ambițiilor regionale chineze. Așa cum ingenuitatea lui David i-a permis să-l înfrângă pe Goliat, conducerea curajoasă și calculată a lui Aquino poate duce la consolidarea stabilității și securității în Asia prin aducerea Chinei, probabil împotriva voinței sale, la o ordine bazată pe reguli.

Yuriko Koike, fost ministru al Apărării în Japonia și consilier de securitate, a fost șefa Consiliului General al Partidului Liberal Democrat din Japonia, iar acum este membru în Parlamentul național.

Copyright: Project Syndicate, 2014.
www.project-syndicate.org

Integral pe România Liberă



Comentarii

liberalul socialist Asta ar trebui sa se intimple si lin Romania: Coruptia trebuie LOVITA. Dar e mult mai greu decit in IFilipine: Romania este o tara de o mie de "tigri" ai coruptiei, pe care sta o masa de 20 milioane de "muste". In Romania, cine nu e corupt, "ori e prost, ori nu gindeste"! "Prostii" au plecat deja din tara...

26 iunie 2014 6:29

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.