Premierul Victor Ponta l-a numit din nou director general la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) pe Marius Ursu, la doar trei luni după ce acesta a demisionat de la conducerea aceleiaşi instituţii.

În decizia premierului prin care Marius Ursu este reinstalat la şefia ANCPI se arată că numirea este efectuată la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea.

Pe 24 martie, Marius Ursu a demisionat de la ANCPI, post pe care îl ocupa de doi ani, iar Ponta a semnat decizia de revocare, la cerere, pe 27 martie.

Atribuţiile de conducere a instituţiei au fost preluate temporar de către directorul general adjunct, Marcel Grigore.

Anterior, Ursu a condus Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş, având sprijinul PSD.

Ursu a demisionat de la ANCPI la doar trei zile după ce în Monitorul Oficial a fost publicată ordonanţa de urgenţă privind reorganizarea noului Guvern, care prevede, printre altele, că Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară trece din coordonarea secretarului general al Guvernului în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus în prezent de Liviu Dragnea.

Actul normativ mai prevede că membrii CA şi directorul general sunt numiţi şi revocaţi din funcţie prin decizie a premierului, la propunerea ministrului Dezvoltării.

În luna mai 2012, în prima şedină a Guvernului USL, Inspectoratul de stat în Construcţii şi Oficiul pentru Cadastru au fost transferate din gestionarea Ministerului Dezvoltării, condus până atunci de Elena Udrea (din partea PDL) în subordinea Executivului, premierul Victor Ponta afirmând atunci că cele două structuri au fost trecute anterior la minister "mai mult pe criterii personale" decât funcţionale.

Integral pe România Liberă



Comentarii

@plagiatorul socialist Da, e normal, tipul e FOARTE bun. Ce "bun", este CEL MAI BUN! Doar el a reusit sa termine, in sfirsit, dupa 20 de ani de lupre seculare, Cadastrul Romaniei, dus de bezmetica de Udrea pina la promulgare. Cum, nu avem inca un Cadastru? Well, poate nici nu ne trebuie. Cum or sa mai faca bietii romani inginerii cu terenuri, daca totul va fi batut in cuie? Va face grajdanul pesedist si Cadastru cindva, cind totul se va fi "atribuit" cui trebuie. Pina atunci tovarasul Premier ii va minti cum stie el mai bine (si STIE) pe cei de la UE in privinta acestui stegulet ramas necoborit de mai bine de 9 ani...

23 iunie 2014 22:13

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.