Aproape 50% din maşinile second-hand aflate la vânzare în România provin din Germania, iar fără ajustări de kilometraj preţurile nu ar fi competitive pe piaţa locală.

Concluziile analizei se bazează pe rezultatele unor comparaţii realizate la nivel de "preţ corect" pentru maşinile second-hand din cele două ţări, autorii analizei exemplificând cu trei dintre cele mai cumpărate maşini rulate din România.

Astfel, un Volkswagen Golf (2.0 L diesel, 140 CP, 150.000 km, din 2005) este evaluat de consultanţii auto la un preţ de 6.180 de euro, cu circa 50 de euro mai mult decât preţul din Germania.

Pentru un Opel Astra (1.7 L diesel, 100 CP, 150.000 km, din 2004), un preţ corect ar fi de 4.080 de euro, cu circa 300 de euro mai puţin decât în Germania, iar după adăugarea costul timbrului de mediu de aproximativ 400 euro, plus transportul şi alte taxe, preţul maşinii va depăşi 5.000 de euro.

În cazul unui BMW Seria 3 (2.0 L benzină, 145 CP, 170.000 km, din 2002), preţul din România este evaluat de consultanţi la 4.238 de euro, în Germania fiind estimat la 4.355 de euro. În mod similar, după taxe şi transport, nici aducerea acestui model în România nu ar fi profitabilă.

"Fără ajustările de kilometraj, preţurile maşinilor aduse din Germania nu ar putea fi competitive pe piaţa din România. Dacă ţinem cont de faptul că 48% dintre maşinile aflate la vânzare în România provin din Germania şi dacă adăugăm şi o parte din restul maşinilor de pe piaţă, rezultă că cel puţin una din două maşini vândute în România nu are kilometrajul real", spun realizatorii analizei.


Comentarii

lucian56 Nu stiti ce sa mai spuneti pentru a reduce vanzarile de second hand dar acestea sunt tot in crestere. Aste este. Noi cumparam masini germane iar ei cu banii pe ale lor, Daciile noastre. Peste 4-5 ani sigur marea lor majoritate se vor intoarce ca second hand mult mai bune decat cele rulate in tara.

6 iunie 2014 9:24

fraubitesheon Iar kilometrajul e dat inapoi nde nemti, pentru a-si vinde vechiturile. Deci si nemtii sunt niste curve cand vine vorba de profit. Gata cu povestea neamtului corect....

6 iunie 2014 2:52

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.