Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Contractele-cadru de leasing sunt problematice în special atunci când instituţiile nu respectă ceea ce se află în contract, în schimb au pretenţia ca persoanele fizice să îşi respecte obligaţiile, astfel că oamenii nici nu ştiu că sunt păcăliţi şi li se iau nişte sume nejustificate, a declarat Bogdan Nica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„La leasing sunt probleme şi unde OG 51/1997, care stabileşte condiţiile în care se încheie un contract-cadru într-un fel exclude constatarea unor clauze abuzive, dacă s-a respectat ad literam acel contract cadru. Din nefericire, nu se respectă. Şi nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Oamenii ne sesizează şi în curând o să prezentăm public rezultatele unui control carte se face pe leasing-ul pentru persoane fizice. Unde, e adevărat, şi din necunoaşterea legislaţiei, şi din faptul că este o zonă mai marginală, mai puţin acoperită şi de mass-media, şi de informarea publică, se întâmplă lucruri în neregulă. Oamenii nici nu ştiu că sunt păcăliţi şi că li se iau nişte sume nejustificate, care nu au fost stabilite iniţial“, a afirmat Nica, într-un interviu pentru Economica.net.

„Tu, ca profesionist, să pretinzi o plată, să spunem că nu e o plată ilegală, un comision ascuns sau altceva, dar nu îţi îndeplineşti întru totul obligaţiile tale, dar pretinzi ca respectivul consumator să şi le îndeplinească – asta se încadrează perfect la capitolul clauze abuzive. Şi avem astfel de situaţii“, a completat şeful ANPC.
Leasingul este folosit îndeosebi la achiziţia de autoturisme.

Nica a mai spus că instituţia sa are în acest moment 11 procese în privinţa clauzelor abuzive. Acestea se referă la prezenţa unor comisioane nepermise sau ascunderea unor costuri nejustificate sub altă formă.




Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.