Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ministerul Apărării a fost solicitat să sprijine autorităţile locale pentru deblocarea unor drumuri din judeţele Timiş şi Gorj, au anunţat, duminică, oficiali din Ministerul Administraţiei şi Internelor, conform Mediafax.

Potrivit sursei citate, MApN a fost solicitat să ajute la deszăpezirea autostrăzii Arad - Timişoara, a DN 59C, din judeţul Timiş şi a DN 66, în judeţul Gorj, unde sunt probleme din cauza ninsorii.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a cerut Ministerului Apărării Naţionale să sprijine, în caz de nevoie, intervenţia pe drumurile acoperite cu zăpadă, a declarat, duminică, secretarul de stat din MAI Bogdan Tohăneanu.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat că sunt 4.000 de militari în aşteptare, în cazul în care este nevoie de intervenţia Armatei în zonele afectate de ninsori, comandanţii fiind în unităţi.

Autostrada Arad - Timişoara, DN 59C Jimbolia - Sânnicolau Mare şi DN 6 Biled - frontiera Cedad, în judeţul Timiş, sunt închise din cauza ninsorii şi a viscolului.

Autostrada Arad - Timişoara este închisă între kilometri din cauza ninsorii abundente şi a vântului puternic, traficul fiind deviat pe DN 69 - Centură - DN 6.

De asemenea, circulaţia rutieră a fost întreruptă în judeţul Timiş, pe DN 59C Jimbolia - Sânnicolau Mare, între kilometri 0-41 şi pe DN 6 Biled - Sânnicolau, din cauza ninsorii şi a viscolului, urmând ca odată cu încetarea vântului să înceapă acţiunea de degajare a drumului, precum şi pe DN 1A, de la Cheia până la limita cu judeţul Braşov, unde sunt blocate ambele sensuri de circulaţie din cauza unor avalanşe.

CNADNR a precizat că de la ora 13.00 a fost deschis traficul pe DN 1 pe sectorul Braşov - Predeal pentru toate categorii de vehicule.

Zeci de drumuri din 29 de judeţe sunt acoperite cu zăpadă. Drumurile naţionale acoperite de zăpadă sunt în judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Buzău, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Alba, Braşov, Sibiu, Covasna, Harghita, Mureş, Galaţi, Bacău, Suceava, Iaşi, Mureş, Vrancea şi Botoşani.

De asemenea, CNADNR a precizat că atât Vama Nădlac, cât şi Vama Cenad au fost închise de autorităţile ungare.

Meteorologii au prelungit până luni la ora 11.00 avertizarea cod galben de ninsori, ploi, polei şi viscol pentru Bucureşti şi 29 de judeţe din jumătatea de est a ţării.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor mai fi precipitaţii în jumătatea de est a ţării şi izolat se vor acumula cantităţi de peste 25 de litri pe metru pătrat. În acest interval ninge la munte, în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei şi în sud-estul Olteniei, iar în Dobrogea predomină ploile. În sud-estul teritoriului vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări, iar în Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va viscoli ninsoarea.

Avertizarea este valabilă de duminică, ora 20.00, până luni, la ora 11.00, în Bucureşti şi judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Galaţi, Vrancea, Covasna, Harghita, Braşov, Bacău, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani şi parţial în Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu şi Vâlcea.

Totodată, duminică, până la ora 20.00 este cod galben de ninsori, ploi abundente, polei şi intensificări de vânt, în aproape toată ţara, cu excepţia Bucureştiului şi judeţelor Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj.

Potrivit acestei avertizări, duminică vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi în sudul Moldovei şi ploi în Dobrogea, nordul şi estul Munteniei. În aceste zone, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25 - 30 de litri pe metru pătrat în Carpaţii Orientali şi în estul teritoriului. Vântul va avea intensificări temporare, iar în zona de munte şi în sud-vest va viscoli ninsoarea.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Uta Ilie Asa, domnule ministru, trimite-i pe militari la munca, apoi cand vine primavara trece-i in rezerva si da-le pensie pentru ca, oricum cineva de la putere o sa le-o "ajusteze" pe ici pe colo prin partile esentiale ca, nu-i asa? ei n-au contribuit la bugetul de pensii, ei au fost doar simpli executanti, zi si noapte in slujba patriei, acum cand suntem sub umbrela NATO nu mai e nevoie de ei(cei pensionati) asa ca ...

9 decembrie 2012 20:21

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.