Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Potrivit declaraţiilor făcute de Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), un număr de 47.212 împrumutaţi au solicitat amânarea plăţii ratelor pentru creditele Prima Casă. Până acum au fost acordate peste 300.000 de credite Prima Casă, iar rata de default este de 0,19%, potrivit aceleiaşi surse.

„În ultimii zece ani, trei din patru credite acordate de băncile din România au fost credite Prima Casă. La ora actuală, 47.212 titulari de credit dintre cei peste 300.000 de finanţaţi prin acest program au solicitat amânare la plata ratelor", spune de Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

În acest context, el arată că instituţia pe care o conduce aacordat până acum garanţii de 28 de miliarde de lei în contul creditelor acordate de băncile comerciale la circa 41 de miliarde de lei finanţarea totală a instituţiilor de credite. Spre deosebire, IMM-urile care au solicitat amânarea ratelor sunt în număr de 136.

Integral pe economica.net



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.