Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Preşedintele Klaus Iohannis susţine, începând cu ora 18.00, o declaraţie de presă, în ziua în care autorităţile au decis să introducă restricţii drastice în Capitală, după ce rata de infectare a atins 3,19 persoane la mia de locuitori.

Despre pandemie

"Din nefericire, aşa cum se întâmplă peste tot în Europa şi noi ne confruntăm cu o creştere accentuată a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Capitala a depăşit acel indice alarmante de 3 la mia de locuitori, scenariul roşu. Alte judeţe sunt foarte aproape de acest scenariu.

Odată depăşit acest prag, este evidentă necesitatea introducerii de noi măsuri restrictive care să permită reducerea curbei infecţiilor.

Guvernul a stabilit metodologia şi măsurile specifice fiecărui scenariu în care ajungem, în urma numărului de infectări, dar autorităţile locale sunt cele care au responsabilitatea de a le implementa.

Este de neînţeles că am văzut zilnic o creştere a infectărilor şi era evident că această tendinţă va continua, la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent comunicat în termeni clari, astfel încât populaţia să fie pregătită şi să ştie la ce să se aştepte.

Atitudinea prefectului Capitalei şi modul în care acesta a reacţionat sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări

Pentru a putea stopa epidemia este nevoie de un efort naţional. Cetăţenii sunt partenerii autorităţilor iar autorităţile au obligaţia de a-i respecta şi de a-i trata ca atare.Asta înseamnă comunicarea clară şi unitară a deciziilor.

Informarea din timp şi predictibilitate atunci când sunt necesare restricţii care le afectează viaţa cetăţenilor.

Presiunea pe spitale şi pe ATI a crescut la cote uriaşe şi acest lucru nu mai poate continua. Trebuie să acţionăm acum, decisiv, pentru a reduce din povara de pe umerii sistemului medical.

Dragi români, ducem de atâtea luni o bătălie pentru sănătatea şi viaţa noastră. În primăvara acestui an, noi românii, prin eforturi mari şi sacrificii deloc uşoare am reuşit să reducem masiv curba infectărilor. Sunt convins că putem face din nou acest lucru împreună.

Presedintele a vorbit si despre participarea la Summitul Initiativa celor trei mări

"Am participat astăzi la "Summitul Iniţiativei celor 3 mari", organizat de Estonia, în format video-conferinţă. Această iniţiativă va contribui în perioada post-pandemie la redresarea economică, prin dezvoltarea contectivităţii între statele din regiune."


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.