Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ministrul Muncii susține că Legea pensiilor este „o complicăţenie de lege“ în care „lucrurile nu sunt clare”. „Doamne ferește! E deja de un an ministru și nu a citit legea pensiilor încă! “, a reacționat fostul ministrul al Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că Legea pensiilor este „o complicăţenie de lege” în care „lucrurile nu sunt clare” şi a menţionat că ar fi nevoie de modificări ale legii pensiilor, altele decât procentul cu care ar urma să crească punctul de pensie, anunță CAPITAL. „Prima modificare pe care aş intenţiona să o fac este legată de posibilitatea oamenilor de a-şi cumpăra, de a putea recupera din spate perioade pentru care nu au contribuit. Ar fi o potenţială modificare pe care o voi pune în dezbatere publică, voi vedea reacţiile şi apoi voi decide”, a arătat Alexandru.

Reconstituirea vechimii în muncă pentru românii ale căror cărți de muncă s-au pierdut ori au fost distruse s-ar putea face în baza informațiilor existente în bazele de date ale caselor de pensii. Un proiect de Ordonanță de urgență, inițiat de Guvern, propune ca informațiile despre stagiile de cotizare, pentru stabilirea vechimii, să fie colectate din cărțile de muncă scanate, aflate în arhivele electronice ale caselor de pensii. EVENIMENTUL ZILEI precizează că proiectul de act normativ a fost transmis spre avizare Consiliului Economi și social.

Conform justificării care însoțește proiectul de OUG, mai multe cărți de muncă au fost distruse, degradate ori pierdute din cauza reorganizării unor angajatori, astfel că lucrătorilor le vine greu să facă rost de actele necesare. Drept urmare, pentru a nu-și pierde drepturile câștigate, aceștia vor apela la arhivele electronice, ale caselor de pensii, instituite începând din 2005.

Este vorba de cei ale căror carnete de muncă au fost pierdute, distruse ori s-au degradat într-o asemenea măsură încât informațiile nu mai pot fi refăcute, precizează ADEVĂRUL. De asemenea măsura se aplică și atunci când angajatorii persoanelor a căror vechime în muncă trebuie dovedită nu mai pot fi identificați. Legea pensiilor stabilește, în prezent, că dovada cu privire la perioada de cotizare se face cu carnetul de muncă sau cu alte documente eliberate de angajator, din care să rezulte informațiile necesare stabilirii dreptului la pensie.

Pe de altă parte, fostul ministrul al Muncii Lia Olguța Vasilescu o acuză pe Violeta Alexandru, actualul ministru, că nu cunoaște legea pensiilor, după ce Alexandru ar fi declarat că vrea să modifice legea pentru a putea fi cumpărați ani de vechime pentru pensie, anunță COTIDIANUL. „Doamne ferește! E deja de un an ministru și nu a citit legea pensiilor încă! De un an se plânge de inechitățile care sunt deja corectate!

Iar ea trebuia să aplice noua lege și să se apuce de recalculare de 6 luni!!! Acum vorbește de cumpărarea anilor de vechime pentru pensie care deja e în vigoare de câțiva ani… Sunt mii de pensionari care au beneficiat de acest drept! Chiar nu o convinge nimeni să citească legea pensiilor și să nu mai tot bată câmpii? Incredibil câtă incompetență!”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Alexandru a vorbit din nou despre hotărârea Guvernului de a majora punctul de pensie începând cu 1 septembrie, însă a evitat din nou să avanseze procentul cu care vor creşte pensiile, remarcă ANTENA3. „Procentul este un procent care vine din ceea ce poate bugetul în acest moment şi cea mai bună sursă este ministrul Finanţelor. Cu siguranţă în câteva zile această informaţie, cu tot cu restul cifrelor, vor fi date publicităţii”, a dat asigurări Violeta Alexandru, marţi seară, într-o emisiune la TVR. ”Ce ştiu cu siguranţă este că pensiile vor creşte. Nu există nicio îndoială cu privire la determinarea Guvernului de a creşte pensiile“.

Și ALDE atrage atenția asupra incompetenței actualului Ministru al Muncii care habar nu are câți șomeri sunt în România, anunță JURNALUL NAȚIONAL. „Ministrul Muncii Violeta Alexandru este dovada vie a incompetenței actualului Guvern! Nu știe nimic, nu face nimic! În schimb, la propagandă e numărul 1! Aprilie 2020: „Violeta Alexandru: Nu am știut niciodată câți angajați sunt în sectorul public”. August 2020: Întrebată dacă statul știe câți șomeri are, Violeta Alexandru a răspuns : „Păi, nu știe”.

Cu toate acestea, dna Alexandru nu ezită să ne prostească în față și să ne spună că sunt doar cu 640 de salariați activi mai puțin decât în ianuarie. De unde atâta siguranță pe dna Alexandru dacă tot ea ne spune că habar nu are câți șomeri sunt? Dna ministru Alexandru ar trebui, totuși, să se puncteze cu cei de la Inspecția Muncii, o instituție aflată chiar în subordinea ministerului pe care îl conduce dna Alexandru, care o contrazic cu cifre.

Mai exact, într-un răspuns pentru Ziarul Financiar, Inspecția Muncii a spus că 875.000 de oameni au rămas fără loc de muncă. Concluzia e simplă: dna Alexandru habar nu are cu ce se ocupă ministerul pe care, cel puțin pe hârtie, îl conduce!”


Comentarii

Socotitorul Dintre toti comentatorii, dreptate are doar Lute. Eu l-am criticat mult pe acest Lute in anii trecuti cand imi perdeam timpule p'acilea. Poate si-a revenit omul. Susti si eu ca exista doar doua categorii privilegiate: Prima categorie este cea a PENSIILOR SPECIALE : majoritatea niste nemernici fosti comunisti, ajunsi judecatori, procuraori, militieni, grade superioare in armata, oameni de-ai serviciilor, parlamentari si mai nou se dedau si politicienii de mai jos, adica primari, presedinti de consilii judetene si apoi vor veni si consilierii. Cea de-a doua categrie este formata din cei cu AJUTOARE SOCIALE, acestia, desi ar putea lucra, zic ca de ce sa lucreze pentru 500 lei in plus pe luna. Mai bine cu AJUTOR SOCIAL. Prima categorie INGITE GROSUL iar cea de-a doua ceva mai subtire. Dar amandoua categoriile sunt "INDESTULATE" de PROSTITUL POPOR care le tine in spate. Cei multi care muncesc zi de zi sa aduca plusvaloare in societatea romaneasca sunt CRUNT PACALITI de POLITICIEN care una PROMIT si alta FAC. Din acest motiv, adica pentru ca NU AU DISPARUT PENSIILE SPECIALE eu nu ma mai consider un om al "cetatii". Nu voi mai participa la NICIO ALEGERE atat timp cat un plutonier cu PATRU CLASE va lua o pensie mai mare decat UN PROFESOR ori un MEDIC ori un INGINER. Si cu asta basta. Faceti-va societatea care o doriti. AVIZ in primul rand TINERILOR care acum au 20 de ani si peste 20 de ani!!!!! Despre urata aia de la avocatul POPORULUI ce sa va spun? Va mai aduceti aminte ( cei care aveti minim 50 de ani) cum doamna respectiva sugea FUNDURI de la societatea SOROAS imediat in anii 1990? Ei, uite unde a ajuns!

6 august 2020 16:33

Lute Cred ca clare sunt numai pensiile speciale si mai ales astea trebuiesc marite sunt numai oameni muritori de foama cu ele.

5 august 2020 15:10

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.