Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Comisia Europeană (CE) investighează dacă Samsung Electronics şi Apple au încălcat legislaţia comunitară antitrust în conflictul legat de încălcarea patentelor care are loc între cele două grupuri la nivel mondial, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Samsung şi Apple sunt implicate în dispute juridice în 10 ţări, referitoare la drepturile asupra patentelor pentru componentele incluse în aparatele smartphone şi tabletele PC.

CE "a solicitat informaţii din partea Apple şi Samsung referitoare la aplicarea prevederilor legale privind standardele patentelor esenţiale din sectorul telefoniei mobile", potrivit unui comunicat al instituţiei.

În comunicat să arată că solicitarea unor astfel de informaţii reprezintă o procedură standard în investigaţiile antitrust, pentru a permite Comisiei să stabilească fapte relevante.

Apple acuză, în procese intentate în mai multe ţări, că gama de telefoane Galaxy a Samsung copiază aparatele iPhone şi iPad.

Samsung a intentat la rândul său mai multe procese împotriva Apple.

Într-un comunicat al grupului sud-coreean se arată că Samsung "a respectat întotdeauna termenii de licenţiere nediscriminatorie a patentelor wireless standard.

"Am primit o solicitare de informare din partea Comisiei Europene şi cooperăm pe deplin", se arată în comunicat.

Un tribunal din Olanda a respins luna trecută acuzaţiile aduse Apple de către grupul sud-coreean, argumentând că patentele 3G fac parte din standardele esenţiale care trebuie să fie disponibile pentru licenţiere în termeni corecţi, rezonabili şi nediscriminatorii.

"Samsung a mers prea departe încercând să blocheze accesul Apple pe piaţă, prin procese intentate în nouă ţări de pe patru continente. Este reţeta pentru declanşarea unei proceduri antitrust", a declarat Florian Mueller, expert independent în drepturi de proprietate intelectuală.

Comisia Europeană poate amenda o companie cu până la 10% din cifra de afaceri, dacă aceasta încalcă reglementările UE.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.