Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

România devine al 18-lea stat din Uniunea Europeană care interzice prin lege fumatul în spaţiile publice închise, iar specialiştii spun că avem una dintre cele mai dure legislaţii în domeniu din Europa. Executivul a pus la punct un ghid de informare pe tema acestei măsuri dar normele de aplicare nu au fost publicate, cu toate că era obligaţia Guvernului.

Deşi în 16 martie se împlinesc 45 de zile calendaristice de la publicarea legii antifumat în Monitorul Oficial, Ministerul de Interne a anunţat că legea intră în vigoare doar din 17 martie. În pragul zilei de joi – ziua în care legea care interzice aprinderea ţigărilor, normale sau electronice, în spaţiile publice închise – guvernanţii şi-au propus să le explice românilor şi cum anume se aplică prevederile actului normativ şi a pus la punct un ghid de informare pe această temă, anunţă NAŢIONAL.

Guvernul explică în schema sa că, prin spaţiu public închis, se înţelege orice spaţiu delimitat de un acoperiş, plafon sau tavan şi de cel puţin doi pereţi. GÂNDUL constată că, potrivit Guvernului, românii nu vor mai putea fuma la locul de muncă, în birouri, săli de şedinţă, holuri, toalete, lifturi, balcoane închise. De asemenea, fumatul va fi interzis în magazine, expoziţii sau târguri aflate în spaţii închise, în mall sau în pieţe închise. Fumatul nu va mai fi permis în restaurante, baruri, cafenele, pizzerii, discoteci, terase închise, hoteluri şi pensiuni sau în cluburi, dar nici în teatre sau în sălile de sport.

Cu toate aceste interdicţii, Guvernul arată şi care sunt locurile unde românii vor putea fuma: spaţiile în aer liber fără acoperiş sau cu acoperiş şi mai puţin de doi pereţi, în curte, balcoane deschise, terase deschise şi chioşcuri deschise. ROMÂNIA LIBERĂ anunţă că fumatul va fi permis şi pe peroane, refugii, în staţii de transport în comun, dacă acestea sunt deschise sau dacă au un acoperiş şi un perete. Fumatul este permis în parcuri, dar în afara locurilor de joacă pentru copii. În fine, românii pot fuma în locuinţe, în orice spaţii închise în care nu se desfăşoară activităţi economice şi nu sunt locuri de muncă, precum şi în corturi, terase sau pavilioane folosite pentru evenimente personale.

JURNALUL NAŢIONAL aminteşte că România are o lege antifumat încă din 2002, însă aplicarea acesteia nu a fost monitorizată şi, prin urmare, nici respectată. De altfel, s-a dovedit că separarea totală a spaţiilor destinate fumătorilor de cele pentru nefumători, prevăzută de aceasta, a fost imposibil de aplicat. În acelaşi timp, autorităţile române nu au adoptat nici normele pentru acea lege.

Iniţiatoarea noii legi, deputata PSD Aurelia Cristea declara în urmă cu o lună şi jumătate că „urmează să stabilim o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului de Interne, ca să agreăm împreună un regulament de implementare în cazul situaţiilor care mai trebuie lămurite.” Ieri declara că se vor da publicităţii „normele de aplicare” ale legii. CURENTUL constată că Aurelia Cristea încurcă noţiunile juridice: regulament, norme, ghid. Aceasta a mai precizat că este obligaţia Guvernului să elaboreze acele normele, acele instrucţiuni de aplicare a legii.

Nici nu a intrat bine în vigoare legea antifumat că unii parlamentari au anunţat că strâng semnături pentru promovarea unui proiect de lege care să permită, condiţionat, fumatul în spaţiile publice închise, anunţă EVENIMENTUL ZILEI. Proiectul de lege este deja scris şi a fost iniţiat de deputatul jurist Daniel Fenechiu. În proiect este prevăzut să se poată fuma în locuri publice, în încăperi special amenajate, cu condiţia să aibă ventilaţie şi marcajul corespunzător. Dacă va fi aprobată modificarea legislativă, pe toate terasele se va putea fuma, dacă nu sunt închise total.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea şi-a exprimat îndoiala că legea va putea fi aplicată întocmai şi a precizat că aceasta este prea restrictivă. „Măsurile din legea anti-fumat sunt extrem de dure, sunt exclusive, iar fizic, natural nu pot fi respectate și atunci se vor găsi tot felul de mijloace de a fi ocolite (...)“, a declarat, citat de AGERPRES, Liviu Dragnea astăzi, care a precizat că este fumător. „Dacă ne uităm în istorie, orice măsuri de genul acesta care sunt foarte dure şi complet exclusive nu au putut fi respectate, pentru că nu se poate (...) din cauza presiunii a milioane de români care fumează ea va fi încălcată şi atunci înseamnă că avem o lege care nu poate fi aplicată“ a mai afirmat Dragnea.

COTIDIANUL aminteşte că vorbim despre o lege iniţiată de deputatul PSD Aurelia Cristea, care fără votul coaliţiei conduse de PSD nu ar fi putut fi adoptată. Şi acum, vine şeful PSD şi spune că legea e prea dură, prea ca la ţară şi, de aceea, trebuie corectată. Iată încă o dovadă că legile în România se fac la plezneală.

CURENTUL constată că în lege a rămas şi inepţia Aureliei Cristea, cea cu maşina de serviciu care e şi ea considerată „spaţiu închis de la locul de muncă”. Adică prinşi de trei ori fumând în maşinile de serviciu inscripţionate, angajaţii de la o multinaţională vor fi amendaţi şi vor duce la „închiderea unităţii” adică a multinaţionalei? Nici nu ştim dacă să plângem sau să râdem.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să ne spuneţi dacă „Sunteţi de acord cu legea antifumat“? „Da, pentru că nefumătorii sunt afectaţi de fumul de ţigară“, „Doar dacă se amenajează şi spaţii pentru fumători“ sau „Nu, pentru că este o lege discriminatorie“?


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.