Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Cercetătorii europeni au descoperit că un consum moderat de cafea poate scădea riscul de diabet, relatează Daily Mail.

Un studiu recent arată că persoanele care consumă patru sau cinci ceşti de cafea pe zi sunt mai puţin predispuşi la dezvoltarea diabetului de tip doi faţă de cei care beau ocazional sau deloc. În cadrul studiului, a fost înregistrată o scădere de 30% a cazurilor de diabet, indiferent dacă subiecţii au consumat cafea cofeinizată sau decofeinizată.

Studiul care face parte din programul european de investigaţii asupra problemelor de dietă, sănătate şi stil de viaţă, a demonstrat, de asemenea, că nu există nicio legatură între consumul de cafea şi apariţia problemelor cardiace sau a cancerului.

În acest studiu au fost implicate 42.659 de persoane care au fost monitorizate timp de nouă ani. În această perioadă, 1.432 de persoane au dezvoltat afecţiuni ca: diabet de tipul doi, 394 au avut atac cerebral, 1.801 s-au îmbolnăvit de cancer şi 394 au făcut stop cardiac.

Cercetarea a arătat că un consum mai mare de cafea (patru sau cinci ceşti pe zi) nu favorizează apariţia unor boli cronice. În schimb, a fost înregistrată o scădere de 20-30 de procente a persoanelor care suferă de diabet, scrie American Journal of Clinical Noutrition.

Consumul de cafea fără cofeină a avut acelaşi efect ca cel al celei cofeinizate datorită conţinutului de antioxidanţi si magneziu, responsabili de protejarea organismului.

Conform declaraţiilor doctorului Euan Paul, director executiv British Coffee Association, deşi consumul de patru sau cinci cafele pe zi nu creşte riscul de apariţie a bolilor cronice, femeile însărcinate sunt în continuare sfătuite să micşoreze consumul de cafea până la 200 mg pe zi, inclusiv ceaiul care conţine cofeină, ciocolata şi cola.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.