Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Parchetul ICCJ a deschis un dosar penal pe numele senatorului PSD, Miron Mitrea, după accidentul rutier care a avut loc ieri şi în urma căruia politicianul a rămas fără permis, informează Agerpres.

Din primele cercetări ale procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat faptul că, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, Mitrea a accidentat uşor o persoană.

Cercetările continuă pentru lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Marţi, senatorul PSD Miron Mitrea a fost implicat într-un accident rutier, în zona Bulevardului Mihalache din Bucureşti, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Victima a fost transportată la Spitalul Universitar din Bucureşti pentru îngrijiri medicale.

Potrivit procedurii, Miron Mitrea a fost testat de poliţişti pentru a se stabilit dacă a consumat alcool, iar rezultatul a fost zero.

Victima ar fi alunecat şi s-ar fi sprijinit de autoturismul condus de senator, potrivit unor surse judiciare.


Comentarii

sa va fie rusine! acest cretin mafiot care a ajuns de la un simplu sofer la un ditamai ministru ,prin bolidul lui ,a ajutat o batranica sa nu...cada. sunteti de rasul curcii!este exemplul tipic de cum ascensioneaza personalitatile in romania.un neica-manivela analfabet a ajuns unde a ajuns.ce sa mai vorbim de accident!ca si la lucescu,orban,etc.,si la mitrea o sa vedeti cate de impartiala este politia si justitia!

8 februarie 2012 11:18

Ciklopul Dosarul va primi rezolutia NUP; ca intotdeauna se exagereaza. Se omoara oameni in accidenta rutiere si pentru asta se primeste condamnare cu suspendare. Pentru un accident usor, mai mult de niste despagubiri financiare nu va fi nimic mai mult. De fapt, asta e si solutia corecta.

8 februarie 2012 10:38

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.