Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Doar doi lideri politici, Klaus Iohannis şi Mihai Răzvan Ungureanu, au în acest moment şanse reale de a-l învinge pe liderul PSD într-un eventual tur II al alegerilor prezidenţiale, arată un sondaj INSCOP Research realizat la comanda ziarului „Adevărul”. Au şanse – dar nu certitidini, pentru că Ponta oricum e acum pe primul loc. Însă cei doi pot recupera diferenţa care îi separă acum de liderul PSD.

Candidatura lui Victor Ponta la Preşedinţie a devenit de mult o realitate – cel puţin una sociologică, dacă nu şi una politică. Lider al unui partid care, la acest moment, acumulează 40% din electoratul care se va prezenta la vot, este un truism că Victor Ponta are şanse certe de a intra în turul al doilea al scrutinului prezidenţial. În aceste condiţii, din partea oponenţilor săi politici se conturează o întrebare tot mai pregnantă: cine îl poate învinge pe Victor Ponta în turul al doilea al prezidenţialelor?

Ţinând seama de această întrebare, institutul sociologic INSCOP Research a inclus în barometrul său lunar „Adevărul despre România“ un set de întrebări care caută să dea un răspuns. Sigur, acest răspuns este oglinda preferinţelor electoratului din acest moment, din luna mai 2014, şi nu are pretenţia că rămâne acelaşi şi la momentul alegerilor din noiembrie.

Cercetarea sociologică indică un lucru cert: Victor Ponta ar câştiga acum duelul cu oricare dintre potenţialii săi adversari, întrucât întruneşte, în toate variantele posibile, peste 50% din numărul celor care se prezintă la vot. Însă distanţa la care se află faţă de ceilalţi candidaţi poate face diferenţa în toamnă, întrucât unii dintre ei ar avea de recuperat handicapuri mai mici decât alţii. O primă observaţie se degajă din ograda liberalilor: cu 48,3%, Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, s-ar afla mult mai aproape de Victor Ponta (51,7%) decât candidatul oficial al liberalilor. Neamţul de la Sibiu ar avea de surmontat o diferenţă de doar 3,4 procente, foarte aproape de marja de eroare.

Integral în Adevărul

Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.